Experiență profesională:

Oscilez ușor între perfecțiune și realitate. Încerc să îmi găsesc echilibrul, căci ambele îmi dau puterea și curajul de a tinde spre scopurile și visele mele. Mă inspir cu drag de la tot ce mă înconjoară: natura, oamenii, provocările și situațiile trăite zi de zi.

O adolescentă, din inima Codrilor Moldovei, cu o copilărie fericită, absolvesc în vara lui 2010 Facultatea de Limbi Străine de la Universitatea Pedagogică din Chișinău. Îndată încadrată în activitatea unei organizații neguvernamentale de susținere a copiilor proveniți din familii cu situații precare, precum și a oamenilor în etate. A fost o mare provocare, după teorii și ore în șir de pedagogie și psihologie să mă trezesc în situații reale de viață.

Fiind responsabiă pe sectorul „maternități și concedii de îngrijire a copilului” am studiat paralel Dreptul Muncii la Universitatea de Stat din capitală. Mă simțeam vocea celor peste 50 angajate – viitoare mămici și femei aflate în perioada concediului de îngrijire a copilului.

Setea mea de a fi prezentă acolo unde este „foc” și a găsi soluții pentru situațiile dificile, m-a determinat să explorez practicile europene și să studiez începînd cu anul 2013 timp de cinci semestre, Cursurile de formare și dezvoltare profesională la Academia de Management Social din Viena. Întrebări cu multe răspunsuri, incertitudine, provocări culturale și sociale, experiențe miraculoase,dorința de implementare, toate fierbeau în mine. Astfel am descoperit Respectul și Empatia ca calități esențiale în activitatea mea de conducătoare a unei echipe multinaționale (moldoveni, român și austriac) și multilaterale. O numesc perioada de înflorire a lăstarului din mine.

Această înflorire o datorez unui german-sași și unei austriace, și anume, șefilor mei, care au crezut în potențialul meu și m-au susținut profesional și personal.

Simțeam în mine capacitatea de a face mai mult pentru oameni, pentru angajați/te, familii, părinți, copii, cadre didactice și sociale.  La Institutul pentru Supervizare, Coaching și Training din Viena am devenit supervizoare, coach și trainer în practici focusate pe soluții, ceea ce stă la baza activității mele profesionale și situațiilor personale.

Vocea mea lăuntrică șoptea cu multă speranță, să nu opresc. Să creez acasă un spațiu deschis pentru cei, cărora le pasă de viitorul sănătos al societății noastre, la baza creia stau familiile fericite. O vizită de mai în 2018 la un centru KinderSpielRaum după Emmi Pikler din Viena, m-a convins că acesta este locul pe care vreau să îl am și ACASĂ, este locul, în care părinții pot observa în liniște și admirație necesitățile copiilor săi și copilașii să se bucure de libertatea de a acționa/ a se juca fără „instrucțiuni și sfaturi”.

Nu am ezitat mult și la începutul lui 2019 am început să studiez Pedagogia Pikler, care mă reprezintă, la Societatea PIKLER-HENGSTENBERG-GESELLSCHAFT din Austria. Spațiul românesc, atît țara noastră, cît și România, e însetat de a primi acasă o lume a Acceptării, a Respectului și a Realității.

Cu multă dragoste și deschidere, însoțesc copiii Dumneavoastră în timpul cursului din KinderSpielRaum și pe voi părinții, prin atelierele serale sau cele planificate, coaching și supervizare.